Cheltuielile mici zilnice se pot transforma într-o „risipă invizibilă” pentru bugetul lunar.
Într-un context economic vulnerabil, chiar și cele mai mici cheltuieli te pot destabiliza financiar. Adesea le trecem cu vederea și le considerăm nesemnificative, însă acumulate pot ajunge la o valoare considerabilă. Fără să-ți dai seama, în cele din urmă, bugetul tău ajunge să fie sufocat de toate aceste cheltuieli care se adună și îți cer să le rezolvi. „Risipa invizibilă” este periculoasă tocmai prin prisma faptului că este neglijată. Atunci când continui să consumi, dar venitul tău nu a mai cunoscut nicio majorare în ultimul timp, resursele încep să se epuizeze. Iată ce cheltuieli mici te pot afecta pe termen lung, câteva propuneri şi soluţii prin care să le reduci, dar şi ce opţiuni de ajutor ai când nu te mai poţi descurca fără bani.
Foarte mulţi fac greşeala să ignore micile cheltuieli. Ajung totuși să facă aceste costuri tocmai pentru că sunt de părere că nu sunt atât de mari încât să-i afecteze. Repetate, ajung să se transforme într-o „risipă invizibilă” care afectează venitul lunar. Simple gesturi, care devin la ordinea zilei, cum ar fi o cafea la automat, o gustare cumpărată pe fugă, o aplicație digitală plătită lunar fără a fi folosită, o livrare de mâncare ca să nu mai stai să găteşti, toate acestea ajung să cântărească mult. Dacă stai să faci un simplu calcul, vei observa că pentru acele cheltuieli pe care tu le consideri nesemnificative ajungi să aloci lunar o sumă destul de mare. În general, atunci când se intră într-o rutină şi se optează pentru servicii moderne şi eficiente, acestea pot aduce într-adevăr confortul dorit, dar ele sunt răsplătite financiar pe măsură.
Sigur, ţi se întâmplă să îţi prepari acasă o cafea dimineaţa, înainte să pleci la muncă. Iar în drum spre birou, simţi nevoia să îţi mai iei alta. Pe lângă aceasta, şi o mică gustare este binevenită. În afară de acest obicei, un drum parcurs cu taxiul completează cheltuielile, care, deşi pot părea lipsite de importanţă, în realitate ajung să consume mult.
Şi abonamentele la servicii de streaming îşi lasă amprenta asupra bugetului. Chiar dacă nu le foloseşti atât de des şi le-ai făcut cu gândul să fie acolo, pentru momentul când vei dori să vizionezi ceva, ele ajung să consume din venit. Cumpărături de haine, de care nu ai nevoie, atunci când apar reduceri şi doar pentru că sunt la preţuri mai mici, sunt alte cheltuieli care te determină să faci risipă.
Dacă vei sta să faci o analiză atentă, vei putea observa că toate aceste cheltuieli mici, pe care tu nu pui importanţă, reprezintă o parte considerabilă din venitul lunar. În loc să faci economii şi să-ţi pui deoparte sume de bani periodic, ajungi să foloseşti aceşti bani pe tot felul de lucruri care poate nici nu sunt relevante pentru tine. Spre exemplu, chiar și o sumă aparent mică, cum ar fi 500 de lei pe lună, înseamnă 6000 de lei pe an. Cu acești bani ai putea face o vacanță, să urmezi un curs profesional sau să îţi achiziţionezi un obiect de care ai cu adevărat nevoie, cum ar fi un laptop.
Conştientizarea este primul pas şi cel major prin care identifici risipa invizibilă. Observarea obiceiurilor pe care se duc periodic bani te ajută să îţi revizuieşti priorităţile. Poţi să începi să îţi urmăreşti cheltuielile timp de o lună. Le poţi nota manual, într-un caiet, sau automat, cu ajutorul unei aplicații de buget. Vei fi surprins cât de multe sume mici se adună într-o singură săptămână. După identificare, vine partea dificilă. Este esențial să decizi care dintre acele cheltuieli sunt cu adevărat importante și care sunt doar automate. Poate nu e nevoie de cafeaua cumpărată zilnic, ci doar de una savurată în weekend la cafeneaua ta preferată. Poate nu trebuie să ai trei abonamente de streaming, ci unul singur. Este bine să ai disciplină şi să menţii controlul asupra cheltuielilor, ca să nu resimţi acele costuri care se adună şi care ajung să îţi dea un sentiment de frustrare sau de neputinţă că bugetul tău se termină prea repede.
Organizarea şi disciplina trebuie să se împletească armonios pentru o bună gestionare a banilor. Este nevoie, de altfel, şi de educaţie financiară, ca să înveţi cum să îţi structurezi venitul şi să înveţi de la specialişti în ce merită să investeşti ca să faci alegeri inteligente pentru tine şi viaţa ta. Fă o reorganizare a bugetului şi o listă cu categorii fixe pentru cheltuieli: mâncare, transport, utilități, economii, relaxare. Încearcă să respecţi aceste priorităţi şi să-ţi setezi o sumă în care să te încadrezi. De asemenea, adoptă şi o rutină la cumpărături. Spre exemplu, o vizită la supermarket o dată pe săptămână, în loc de achiziții zilnice, reduce riscul de a cumpăra inutil.
Atunci când venitul tău lunar este deja alocat pentru diverse servicii şi cheltuieli elementare, trebuie să găseşti metode de ajutor. O soluţie eficientă o reprezintă accesarea unui credit IFN şi completarea unui formular online. Pe această cale, într-un timp relativ scurt, obţii resursele de care ai nevoie ca să te ocupi de proiectele tale. Spre deosebire de instituţiile financiare tradiţionale, IFN-urile oferă proceduri simplificate, fără birocrația specifică băncilor. Pentru cineva care are nevoie de bani urgent, fără garanții sau întârzieri, un credit urgent de la un IFN poate acoperi un gol temporar de buget. Poate să fie vorba despre o vacanţă, realizarea unei lucrări stomatologice, achiziţia unor obiecte pentru casă. Un credit până la salariu sau alt tip de împrumut pe care tu îl alegi, în funcţie de nevoile tale, te poate ajuta să îţi soluţionezi priorităţile. Nu uita însă că pe termen lung este important să ai echilibru şi atenţie la cumpărături ca să ajungi să îţi utilizezi banii pe investiţii care merită cu adevărat atenţia ta.
Vreau credit