Idei practice pentru amenajarea unei case de vis

Felul în care locuința arată influențează în mod direct atmosfera creată și, implicit, starea noastră de spirit. Dacă ești în punctul în care îți amenajezi casa pentru prima dată, ori simți nevoia de o schimbare în acest sens, nu mai sta pe gânduri și pornește în căutarea unor idei de amenajare pentru casă cât mai potrivite, care să îți satisfacă nevoile practice și estetice deopotrivă. În cele ce urmează noi îți venim în ajutor cu propuneri și idei de renovare pentru casă sau apartament, adaptate pentru fiecare încăpere în parte, astfel încât să îți fie mai ușor să iei o decizie optimă. Fie că este vorba de mobilare de la zero și ai nevoie de idei pentru casă nouă, fie că îți dorești o redecorare care să dea un aer nou locuinței tale, recomandările pe care le vei descoperi împletesc cu succes aspecte de ordin funcțional, estetic și financiar, astfel încât să îți poți materializa cu succes ideile.


Cum să îți amenajezi livingul?

Camera de oaspeți este cea cu care iau contact pentru prima dată cei care îți calcă pragul, ceea ce înseamnă că vor descoperi o bucățică din tine analizând felul în care este mobilată și decorată. Alege piese în modele și culori care te reprezintă, poziționează-le strategic și construiește-ți propriul spațiu în care să te simți confortabil.

Cum să amenajezi un living de apartament?

Traiul la bloc vine cu avantaje și dezavantaje, însă provocarea supremă este să reușești să valorifici spațiul limitat pe care îl ai la dispoziție. Dacă îți dorești câteva idei de amenajare a unui living de apartament, ai ajuns în locul în care trebuie! Optează pentru corpuri de mobilier suspendate, astfel încât să nu supraaglomerezi camera. Alege colțare în loc de canapele pentru a economisi spațiul nefolosit din colțuri. Cumpără mereu piese utile care te atrag și din punct de vedere vizual ca să nu mai fie nevoie de multe ornamente voluminoase. Acestea sunt doar câteva idei de amenajare pentru living la care poți să apelezi, fără să fie nevoie de un efort financiar consistent.

Cum se amenajează un living la casă?

Amenajarea livingului la casă este un proces complex, unde creativitatea și imaginația își pot spune cu adevărat cuvântul, fără ca banii să reprezinte un impediment. Fie că vrei un decor minimalist, ori unul extravagant, pornește de la piesele de bază și apoi plusează cu articole de decor deosebite, precum tablouri, ghivece cu plante de mari dimensiuni, bibelouri, măsuțe de cafea etc.

O canapea în centru, un televizor suspendat pe peretele din față, o vitrină plină cu obiecte de valoare sentimentală și nu numai și chiar un șemineu care să accentueze atmosfera caldă și primitoare este doar una dintre ideile de amenajare a unui living la casă pe care le poți aborda.

Idei de amenajare a unui living mic

Problema spațiului redus poate fi rezolvată rapid atât timp cât optezi pentru amenajarea livingului cu piesele potrivite. Alege mobilierul de bază în dimensiuni mai mici, pentru a nu fi nevoie să faci alte compromisuri. Una dintre ideile de amenajare a unui living mic la care apelează designerii este poziționarea strategică a unor oglinzi care să confere efectul vizual de spațiu mai mare.

Amenajarea unui living open space

O idee foarte ofertantă este să cuplezi două camere de bază și să optezi pentru amenajarea unui living mic cu bucătărie open space. Această abordare 2 în 1 te ajută să te bucuri în continuare de facilitățile celor două încăperi chiar dacă spațiul reprezintă o problemă. Alege să delimitezi cele două zone printr-un bar specific, iar mai apoi alege mobila în funcție de nevoile tale.


Cum se amenajează dormitorul?

Zona de odihnă are un impact major asupra felului în care ne simțim. Nu doar că ai nevoie de piese de mobilier de calitate și confortabile, dar și din punct de vedere vizual sunt necesare ajustări care să creeze o atmosferă benefică stării psihice și de spirit.

Idei de amenajare a unui dormitor modern

Patul este elementul central care necesită o atenție desăvârșită la momentul alegerii. Dimensiunile, materialele, modelul, salteaua; toate sunt aspecte care influențează calitatea somnului. Dacă îți dorești să creezi o cameră modernă, poziționează-l în centrul acesteia, iar restul decorului construiește-l în jurul lui. Alege noptiere și comode în același ton cromatic, un dulap și chiar o măsuță de machiaj care să facă parte din stilul abordat. Corpurile de iluminat sunt și ele foarte importante, așa că poți alege variante cu lumină caldă, pentru a spori senzația de relaxare. Ideile de amenajare a unui dormitor sunt nenumărate, tu trebuie doar să o găsești pe cea care îți surâde pe deplin.

Cum se amenajează un dormitor mic sau îngust?

Nicio cameră nu este prea mică, doar nu este amenajată corespunzător. De la premiza aceasta trebuie să pleci în căutarea pieselor ideale. O idee potrivită pentru amenajarea unui dormitor mic și îngust ar fi să alegi un pat pliabil, încastrat într-un corp similar unui dulap, astfel încât să îl poți strânge pe perioada zilei. Poziționează un birou în imediata apropiere și atribuie-i astfel funcțiile altor piese la care poți renunța, cum ar fi noptiera. Joacă-te cu spațiul de pe pereți pentru a crea zone de depozitare sau de decor și vei putea observa cum cea mai mică încăpere devine spațioasă cu foarte puțin efort.


Idei de amenajare a bucătăriei

Pentru ca timpul petrecut în bucătărie să nu reprezinte un calvar ci adevărate momente de relaxare, este important să pui accent pe idei de bucătărie ingenioase și practice. Axează-te pe confort și funcționalitate și vei vedea cum totul devine mult mai ușor și plăcut.

Care este mobilierul potrivit în bucătarii?

O bucătărie complet dotată și utilată nu înseamnă neapărat și una supraaglomerată. Axează-te pe esențial și nu exagera. Ca idei de mobilă pentru bucătărie de care ai neapărată nevoie, dincolo de electrocasnice, am putea aminti: un dulap suspendat pentru veselă, unul pentru depozitarea produselor și condimentelor, sertare pentru tacâmuri și ustensile și o zonă de preparare, iar restul elementelor devin opționale.

Cum se amenajează o bucătărie mica și îngustă?

Dacă spațiul este problema care te împiedică să ai bucătăria de vis, îți propunem câteva idei de amenajare a unei bucătării mici și înguste de care poți ține cont. Alege mobila suspendată pentru a valorifica pereții disponibili. Un bar te poate ajuta să economisești spațiu pentru că îndeplinește cu succes funcțiile blatului de gătit, dar și ale mesei pentru servire. Alege să poziționezi corpurile în colțuri, pentru a utiliza spațiul nefolosit.


Amenajarea băii

Baia nu trebuie să fie enormă pentru a ne oferi tot confortul de care avem nevoie, ci trebuie să te orientezi către idei de băi care să satisfacă cerințele proprii.

Cum să amenajezi o baie modernă

Dacă vrei o casă care se adaptează trendurilor moderne, atunci și amenajarea băii trebuie să fie în aceeași idee. Limitează-te la două nuanțe și alternează elemente în funcție de acestea. Cumpără strictul necesar în materie de mobilă și axează-te pe elemente suspendate, pentru că o baie modernă este în primul rând o baie aerisită vizual.

Idei de amenajare a unei băi mici

În cazul în care trebuie să te descurci cu puțini metri pătrați, amenajarea pornește de la piesele sanitare de bază care trebuie poziționate strategic. Mai apoi alege corpuri de depozitare pe care să le poți plasa sub și deasupra chiuvetei sau chiar a căzii, pentru a nu face compromisuri în ceea ce privește funcționalitatea. Alege un decor minimalist, bazat pe lumini și piese de mici dimensiuni, astfel încât să ai o baie atractivă și practică.


Amenajarea holului

Primul contact cu locuința ta îl faci încă de pe hol, ceea ce înseamnă că acesta trebuie să fie realizat ca o introducere în povestea pe care urmează să o descoperi cu fiecare cameră.

Idei de amenajare holului de la intrare

Ideal este să nu îl supraaglomerezi din dorința de a amenaja un hol care să impresioneze. Frumusețea stă în simplitate și este recomandat să te limitezi la strictul necesar. Un spațiu amenajat pentru încălțăminte, un cuier și un mic dulap pe care să depozitezi câteva elemente de care ai nevoie zilnic pot fi mai mult decât suficiente.

Cum se amenajează un hol lung și îngust?

În cazul amenajării unor holuri mici și înguste, secretul este să cauți echilibrul prin piesele pe care le alegi. Poziționează corpurile de mari dimensiuni în capăt și pentru a mări vizual culoarul, poziționează cât mai multe oglinzi, de mărimi diferite, pentru a crea iluzia de încăpere mai spațioasă.


Amenajarea balconului

Balconul este o zonă pe care o poți amenaja pentru relaxare. Valorifică această mică extensie a apartamentului tău din plin, astfel încât să ai parte de tot confortul pe care îl dorești de la locuința de vis.

Cum amenajezi un balcon deschis?

Fă-l să devină micul tău loc de reconectare cu natura. Viața la oraș ne privează de multe ori de acest aspect, însă tu ai posibilitatea să te bucuri de astfel de momente chiar acasă. Pentru amenajarea unui balcon deschis alege multe plante și elemente de decor care să te ajute să creezi un cadru cât mai apropiat de cel din natură.

Idei de amenajare a unui balcon închis

Amenajarea unui balcon închis este privită deseori ca asigurarea unui spațiu de depozitare. Deși nu este o abordare greșită, poți îmbina cu succes și funcția de relaxare, poziționând o măsuță și două scaune de-o parte și de alta, pe lângă dulapurile pe care ți recomandăm să le poziționezi fie în capătul balconului, fie suspendate pe pereți.

Amenajarea unui balcon mic și îngust

Spațiul nu trebuie să reprezinte o problemă. Adaptabilitatea este mereu rezolvarea și de aceea îți propunem câteva idei de amenajare a unui balcon mic. Alege corpuri supraetajate, folosește-te de oglinzi pentru a mări vizual suprafața și atârnă plante pe fiecare piesă de mobilă. O măsuță mică și o băncuță lipită de peretele interior îți vor contura cadrul perfect pentru savurarea cafelei sau a ceaiului și astfel ai parte de un balcon ideal cu minim de efort.


Cum să alegi decorațiunile interioare potrivite?

Nu este un secret faptul că decorațiunile trebuie să fie în ton cu ideea generală de design interior. Dacă ai optat pentru o amenajare minimalistă, în aceeași notă trebuie alese și elementele de decor pentru a putea crea un spațiu armonios și atractiv.

În ceea ce privește ideea de decorare a unui perete din living, lucrurile sunt foarte simple. Limitează-te la câteva tablouri care să fie în concordanță estetică și cromatică și lasă piesele de mobilier să fie în centrul atenției.

Ca idei de decorat camera de odihnă am putea aduce în discuție acele elemente care să amplifice starea de căldură, să creeze o zonă primitoare și benefică somnului. Aici lucrurile devin mai personale și te încurajăm să optezi pentru elemente cu însemnătate pentru tine. Fie că este vorba de poze cu cei dragi sau postere ale trupei preferate, lumânări parfumate, lumini difuze sau rafturi întregi de cărți, libertatea de exprimare este cuvântul de ordine în acest caz.

Chiar dacă ideile de amenajări interioare și de decorațiuni sunt infinite, aspectul de care trebuie să ții cont este că aceste detalii sunt cele care îți personalizează locuința. Dacă la alegerea mobilei poți ține cont de anumite principii de bază, atingerea finală tu o dai. Pune-ți amprenta asupra design-ului general și alege să decorezi așa cum îți spune sufletul.


Încheiere

Nevoia de nou este o constantă în viața noastră de care ne lovim la orice pas. Fie că schimbarea este impusă de context, fie că o dorim strict pentru satisfacerea dorințelor personale, de cele mai multe ori implică anumite costuri deloc de neglijat. Chiar dacă statutul financiar actual poate că te limitează din a-ți pune în practică toate ideile de amenajare interioară, Okcredit vine în ajutorul tău cu o soluție care să elimine problema banilor din ecuație.

Un credit de nevoi personale de la Okcredit devine rezerva ta financiară de urgență la care să poți apela ori de câte ori ai nevoie de o nouă achiziție, o reparație sau chiar o redecorare completă. Sume cuprinse între 200 și 3.000 de lei sunt la doar un click distanță, iar condițiile de acordare sunt minime, astfel încât să nu te lovești de proceduri greoaie în demersul tău. Vei putea achiziționa cu ușurință orice piesă de mobilier îți dorești sau chiar materialele de construcții necesare, chiar dacă prețurile acestora sunt în continuă creștere, astfel încât locuința ta de vis să devină realitate mai simplu și mai rapid decât ți-ai fi imaginat.

Țaga Mădălina-Maria
Despre Autor

"Numele meu este Mădălina și activez în marketing-ul digital de 4 ani. Principalele mele abilități sunt comunicarea eficientă și creativitatea."